Rolul cadrului didactic

ROLUL CADRULUI DIDACTIC

   Din imbinarea factorilor de rol cu trasaturile de personalitate ale cadrului didactic, putem distinge trei roluri , din care au fost derivate trei stiluri comportamentale(Paun, 1999): stilul normativ centrat pe sarcina; stilul personal- orientat spre membrii grupului si stilul tranzactional- cu accent fie pe aspectele institutionale, fie pe cele personale.

   La intrebarea “ care este stilul optim in raport cu conditiile date?” raspunsul este ca nu exista un stil educational general valabil pentru toate situatiile didactice. Alegerea variantei optime presupune, din partea profesorului, un ansamblu de competente referitoare la : analiza corecta a situatiilor, imaginarea mai multor alternative de actiune, anticiparea consecintelor.

   Rolul profesorului implica mai multe sarcini: reprezentant al autoritatii publice, transmitator de cunostinte si educator, evaluator al elevilor, partener al parintilor, membru in colectivul scolii, coleg.

    Adesea profesorul se gaseste in situatii conflictuale, precum: relatia cu parintii si cu scoala. Cel mai important conflict de rol este acela dintre transmiterea cunostintelor si calitatea de educator a cadrului didactic. La unii predomina preocuparea pentru transmiterea de cunostinte, altii sunt preocupati pentru a forma. Solutia pentru detensionarea conflictelor este organizarea unui invatamant educativ articuland tendintele instructive – educative.

   Profesorul este figura centrala a reformei educationale contemporane: el trebuie sa renunte la rolul sau traditional si sa se transforme intr-un planificator al actiunilor de grup.

    EXPERIENTE PERSONALE

    Personal, am imbratisat aceasta meserie motivata fiind de personalitatea a doi profesori extraordinari, care mi-au predate in liceu, doua exemple de demnitate, daruire si competenta profesionala. Unul dintre ei a fost profesorul de matematica, iar celalalt, diriginta mea, profesoara de limba si literatura romana. Cei doi erau cadre didactice cu o puternica personalitate, dublata de o temeinica pregatire psihopedagogica si metodica. Au reusit sa ne insufle respect si dragoste atat  pentru materiile  predate, pentru propriile persoane, cat si pentru meseria de dascal.

   De nenumarate ori, pe parcursul celor 11 ani de activitate didactica, atunci cand m-am confruntat cu diferite situatii-problema, imi puneam intrebarea “ cum ar fi reactionat ?” unul sau celalalt dintre profesorii dragi.

    Una dintre marile mele satisfactii profesionale este faptul ca amintirea mea a ramas vie in memoria fostilor mei elevi. Faptul ca unii ma opresc pe strada, altii ma suna, altii ma cauta acasa , unii ca sa-mi prezinte realizarile lor profesionale, familia, copiii, altii ca sa discutam problemele aparute in viata de zi cu zi, este o compensatie suficienta pentru cat suflet am pus in fiecare generatie de copii care a iesit din mainile mele.

Note bibliografice:

Marcu,S, 1999, Competenta didactica, Ed. ALL, Bucuresti